Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Primarul din Udeşti, reţinut la DNA

5 decembrie 2014
Foto

Foto

Primarul de Udeşti, Săvel Botezatu, şi preşedinta Asociaţiei Crescătorilor de Animale şi Utilizatorilor de Păşune „Oadici”, Marinela Borza, au fost reţinuţi pentru 24 de ore după ce au fost aduşi la sediul DNA Suceava pentru audieri într-un dosar privind fraudarea fondurilor europene cu peste un milion de lei. Asta, în urma descinderilor făcute joi dimineaţă de procurorii DNA atît la Primărie şi la Asociaţie, cît şi la locuinţele celor doi. Conform DNA, pentru anii 2010-2012, în numele Consiliului Local Udeşti, iar pentru anul 2013, în numele Asociaţiei „Oadici” din Udeşti, s-au solicitat fonduri europene în cuantum de 1,2 milioane de lei şi s-a obţinut ilegal, cu documente fictive, fără să fie îndeplinite condiţiile de eligibilitate, prin presiuni şi ameninţări, suma de 1.030.179, 97 lei. În cauză se efectuează cercetări pentru mai multe infracţiuni.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele