Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Procedura de urgenţă pentru groapa de gunoi de la Moara, contestată!

19 martie 2019

Procedura de încredințare directă a operării temporare a depozitului ecologic de deșeuri de la Moara pe situație de urgență este blocată de contestații. Vicepreședintele Consiliului Județean Viorel Seredenciuc a declarat că procedura a fost contestată de către o firmă atît la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, cît și în instanță. El a afirmat că firma în cauză a cerut ca la negocierea directă să participe mai mulți operatori și nu doar unul, așa cum s-a stabilit. Vicele Seredenciuc a mai spus că îl revoltă ceea ce se întîmplă și a adăugat că nu poate estima cînd se va debloca situația. Depozitul ecologic de la Moara a fost realizat de Consiliul Județean Suceava cu fonduri europene. Proiectul a costat aproape 11 milioane de euro. Investiția este finalizată de mai mulți ani, dar a fost blocată din cauza contestațiilor înregistrate la licitația pentru stabilirea operatorului. Luna trecută, Comitetul pentru Situații de Urgență coordonat de prefectul Mirela Adomnicăi a stabilit urgența punerii în funcțiune a platformei de la Moara, prevalîndu-se de prevederile unui Memorandum din mai 2017. Memorandumul permite atribuirea temporară a gestionării depozitului de deșeuri unui operator privat prin încredințare directă. Comitetul a cerut beneficiarului investiției, și anume Consiliului Județean, să pună în aplicare Memorandumul. Ca atare, deliberativul județean a hotărît în unanimitate, pe 28 februarie, începerea negocierii directe cu asocierea de firme desemnată cîștigătoare a licitației CJ din 2017. Este vorba despre asocierea formată din firmele sucevene „Florconstruct”, „Fritehnic” și „Ritmic”. Hotărîrea mai prevede că în cazul în care negocierile cu primul clasat eșuează să fie invitați la discuții ceilalți ofertanți în ordinea descrescătoare punctajului obținut la licitație.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele