Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Proiect pentru împachetări cu nămol, la Spitalul Siret

7 ianuarie 2018

Primarul PNL al oraşului Siret, Adrian Popoiu, a anunţat pe pagina sa de Facebook că are două proiecte care vizează Spitalul de Boli Cronice (Orăşenesc) Siret. Data limită pentru depunerea proiectelor în cadrul Programului Operaţional Comun România-Ucraina este 3 mai 2018, iar acestea vor fi evaluate cel mai probabil în toamna acestui an. În primul proiect, la care partener este Spitalul Raional Hliboca, Primăria Siret vrea să reabiliteze clădirea şi să o doteze cu aparatură medicală, echipamente pentru bucătărie şi paturi. Suma prevăzută pentru spitalul din Siret este de 700.000 de euro. În cadrul celui de-al doilea proiect se intenţionează extinderea şi dotarea ambulatoriului Spitalului de Boli Cronice Siret şi construirea unui bazin cu apă sărată, a unei săli pentru împachetare cu parafină şi a unor săli pentru împachetare cu nămol. Valoarea maximă acceptată de program pentru finanţarea cu fonduri europene este de 2,3 milioane de euro.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele