Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

PSD Suceava îi cere preşedintelui CJ, Gheorghe Flutur, demisia

6 iunie 2010

Preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, Cătălin Nechifor, îl acuză pe liderul PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, de presiuni făcute asupra primarilor şi-i cere demisia din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean.  Domnul Nechifor a prezentat o scrisoare pe care domnul Flutur a trimis-o primăriilor în care se arată: „În ultima perioadă, tot mai mulţi salariaţi din aparatul de specialitate al primarului şi din învăţămîntul preuniversitar de stat au acţionat în instanţă unităţile administrativ-teritoriale prin primari, pentru acordarea unor sporuri sau drepturi salariale. Din hotărîrile judecătoreşti pronunţate pînă în prezent în cauzele privind drepturile băneşti s-a constatat că unii primari au tratat superficial aceste acţiuni, nu s-au prezentat în instanţă sau nu au delegat o persoană care să-i reprezinte în conformitate cu prevederile art. 21, aliniatele 2 şi 3, din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în scrisoarea trimisă de preşedintele PD-L al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur. În aceasta se mai arată că: „Faţă de prevederile legale menţionate mai sus vă atragem atenţia că vă revine obligaţia de a asigura apărarea intereselor instituţiei dumneavoastră în instanţele de judecată. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea administrativă, civilă sau penală, după caz, a persoanelor care nu au făcut demersurile pentru apărarea intereselor instituţiei”.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele