Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

PSD Suceava o susţine pe Viorica Dăncilă pentru funcţia de preşedinte al partidului

22 iunie 2019

PSD Suceava a hotărît să o susțină pe Viorica Dăncilă pentru funcția de președinte al partidului, la Congresul Extraordinar din 29 iunie. Decizia a fost luată, ieri, la Rădăuți, în cadrul unei Conferințe Extraordinare a Organizației Județene a PSD. În reuniunea prezidată de deputatul Eugen Bejinariu au fost desemnați cei 106 social-democrați suceveni care vor participa la Congresul de săptămîna viitoare, fiind vorba despre parlamentari, primari, consilieri județeni și lideri de filiale locale. Într-un comunicat remis de Biroul de Presă al PSD Suceava după Conferința de la Rădăuți scrie: „Toate opiniile exprimate au condus la concluzia că, pentru România, pentru județul Suceava, este foarte importantă îndeplinirea măsurilor asumate prin programul de guvernare mandatat prin vot de cetățeni în decembrie 2016. De asemenea, este importantă pentru PSD menținerea unității ca o garanție a îndeplinirii în bune condiții a misiunii guvernării și a deciziilor politice. Lucrările conferinței conduse de deputatul Eugen Bejinariu s-au finalizat cu adoptarea unei rezoluții prin care cei 106 delegați sînt mandatați să susțină prin vot pe d-na prim-ministru Viorica Dăncilă în candidatura dumneaei pentru funcția de președinte al PSD”. În comunicat se mai arată: „Considerentele care au stat la baza acestei decizii au fost determinate de profesionalismul cu care d-na Viorica Dăncilă a gestionat mandatul președinției Consiliului Uniunii Europene ce a revenit României și de modul prin care dumneaei și-a demonstrat capacitățile de lider în ultimele trei săptămîni. Astfel, ca președinte interimar al PSD, a reușit să țină partidul unit, rezolvînd cu succes două momente dificile: alegerea președintelui Camerei Deputaților și moțiunea de cenzură inițiată de partidele de opoziție”.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele