Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Referendum la Cajvana pentru revenirea localităţii la statutul de comună

12 august 2010

Pe 15 august, electoratul din oraşul sucevean Cajvana este chemat să răspundă cu „DA” sau „NU” în cadrul unui referendum privind revenirea localităţii la statutul de comună. Purtătorul de cuvînt al Instituţiei Prefectului, Monica Tătaru, a informat că, mîine, prefectul Sorin Popescu va preda pe bază de proces-verbal primarului de Cajvana şi preşedintelui Biroului Electoral de Circumscripţie materialele necesare în procesul de votare. Ea a declarat că este vorba de 6.600 de buletine de vot şi 58 de timbre autocolante, de ştampilele de control şi de cele cu menţiunea „VOTAT”, de listele electorale suplimentare şi de extrasul de pe lista electorală pentru votarea cu urna specială.  Monica Tătaru a mai spus că, sîmbătă, un reprezentant al Instituţiei Prefectului se va deplasa la Cajvana pentru a verifica locaţiile în care au fost amenajate secţiile de votare. Pe listele electorale permanente sînt înscrise 6.050 de persoane, iar pentru ca referendumul să fie validat la vot trebuie să participe cel puţin jumătate plus unu dintre acestea. Dacă numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul „DA” este majoritar, atunci înseamnă că oamenii din Cajvana sînt de acord ca localitatea lor să revină la statutul de comună. Localitatea Cajvana este oraş din anul 2004, dar fără ca acest lucru să-i fi adus vreun avantaj. În plus, cuantumul dărilor locale s-a majorat, ceea ce îi nemulţumeşte pe cetăţeni.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele