Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Reinaugurarea liniei feroviare Suceava-Putna, fără oficialităţi locale

14 august 2018

Nici o oficialitate locală sau județeană nu a fost prezentă la redeschiderea căii ferate Suceava-Putna după o pauză de șase ani. Trenul inaugural a plecat din Gara Burdujeni astăzi, în jurul orei 11.00. La eveniment au fost prezenți directorul general al CFR, Ion Gavrilă, șeful Regionalei Căi Ferate Iași, Radu Pipa, și starețul Mănăstirii Putna, Velnic Melchisedec. Ion Gavrilă a mulțumit tuturor celor care au ajutat la repunerea în funcțiune a liniei, în special primarilor din localitățile de pe traseul străbătut de tren și Consiliului Județean. La rîndul său, Radu Pipa a spus că s-a reușit o minune ca în două luni de la demararea investițiilor să fie redeschisă calea ferată spre Putna, „cu unitate și multă determinare”. El a adăugat că pe traseu se va mai lucra două-trei luni, astfel încît viteza de circulație să fie corespunzătoare, iar timpii de deplasare să fie reduși. La acest moment, deplasarea durează aproximativ două ore. Și starețul Melchisedec a mulțumit celor care au contribuit la redeschiderea rutei feroviare și a adus mii de mulțumiri conducerii CFR. Cu trenul inaugural, la Putna a ajuns și coroana reconstituită a Sfîntului Ștefan cel Mare. Coroana a fost sfințită de Părintele Patriarh Daniel și va fi depusă pe mormîntul lui Ștefan de la Mănăstirea Putna.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele