Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

RNP-ul, lacom de pădure de Suceava

15 octombrie 2018

Înainte de a da drumul comentariului am să spun pentru cei care nu au ştiut sau au uitat că mă număr printre cei care au spus că Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei nu este îndreptăţit să primească cele 166.000 de hectare de pădure pe care le-a administrat fundaţia cu acelaşi nume înainte de venirea comuniştilor la putere. După un proces care a durat ani şi ani de zile, instanţa a stabilit că fundaţia condusă de arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înalt PreaSfinţia Sa Pimen, nu poate să intre în posesia celor 166.000 de hectare solicitate. Comentariul începe acum. Cotidianul „Crai Nou” citează o decizie a Tribunalului Suceava, conform căreia hotărîrea luată de Judecătoria Rădăuţi, care lăsa fără 30 de hectare de pădure Filia din Ciomîrtani – Zamostea, a fost anulată. Cele 30 de hectare fac parte din lotul celor 16.500 de hectare de pădure pe care cele 550 de lăcaşuri de cult din subordinea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor le-au primit de la Guvernul PSD în 2004. La vremea respectivă, de gura Înaltului Pimen, care era un frecvent contestatar al său, Adrian Năstase a oferit cîte 30 de hectare de pădure fiecărui lăcaş de cult din judeţul Suceava. Din exploatarea pădurii, Biserica se întreţine şi face acte de caritate. Ei, anul trecut, un alt Guvern PSD, cel condus de Liviu Dragnea, s-a gîndit să aducă pădurea acasă, adică la Regia Naţională a Pădurilor. La ordinul partidului, conducerea PSD a RNP a acţionat în judecată lăcaşurile de cult pentru a recupera cele 16.500 de hectare de pădure. Nu-i mai ajunge RNP-ului. Adică, în judeţul cu cea mai mare suprafaţă împădurită din ţară, în care sînt nu mai puţin de 437.000 de hectare de pădure, RNP-ul nu mai poate dacă nu pune topoarele şi drujbele şi pe alte 16.500 de hectare. Asta-i lăcomie, nu altceva. După cum se ştie, Dumnezeu nu bate cu parul. În cazul acesta bate în cap cu hotărîrea judecătorească făcută sul. Şi acesta e abia începutul, pentru că normal ar fi ca în toate celelalte 549 de cazuri verdictul să fie acelaşi.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele