Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Să lase Suceava şi să-şi vadă de Păltinoasa dumnealui

18 august 2017
Foto

Foto

Primarul PNL al Sucevei, Ion Lungu, promite că în cazul în care Parcul Şipote va ajunge în proprietatea municipalităţii, acesta nu va încăpea pe mîna dezvoltatorilor imobilari. Conform celor spuse de primar, parcul-pădure aflat în inima Sucevei va fi transformat în zonă de agrement. Acum nu se poate întîmpla acest lucru, fiindcă terenul împădurit se află în proprietatea Romsilva. Dosarul cu proiectul de lege care ar urma să treacă parcurile-pădure din toată ţara în proprietatea autorităţilor locale i-a fost dat preşedintelui PNL, Ludovic Orban, care a fost zilele acestea în judeţul nostru. Ion Lungu a spus la momentul întîlnirii cu Ludovic Orban, dar şi în timpul conferinţei de presă de miercuri, că proiectul a fost scris de toţi parlamentarii PNL de Suceava cu aportul lui Gelu Puiu, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Apelor şi Pădurilor. Sanchi. Îi şi văd pe parlamentarii liberali stînd la masă şi scriind după dictarea domnului Puiu, în loc să-şi vadă de vacanţă. Probabil că proiectul legislativ reprezintă lucrarea lui Gelu Puiu, dar şi a altor silvicultori suceveni, în proporţie de 100%. Însă, domnul Lungu a spus aşa ca să le facă un pic de reclamă colegilor săi de partid şi partidului. Doar este preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PNL. În cadrul conferinţei de presă, domnul Lungu a spus că şi-ar dori ca toţi cei 16 parlamentari de Suceava să semneze proiectul de lege şi că speră să primească şi sprijinul preşedintelui PNL al Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, şi al prefectei PSD, Mirela Adomnicăi. Mă îndoiesc că pesediştii vor sări să semneze documentul, pentru că Emil Havrici, unul dintre deputaţii social-democraţi, strîmbă din nas atunci cînd aude că Primăria Suceava vrea Parcul Şipote. Domnul Havrici spune că mai întîi ar trebui de informat opinia publică în legătură cu ceea ce se doreşte să se facă acolo. Evident, Emilian Havrici se gîndeşte că imediat ce se va face transferul, „băieţii deştepţi din imobiliare” vor tăbărî cu topoarele pe pădure pentru a face loc unor blocuri. În ceea ce priveşte opinia publică, aceasta a fost informată şi răsinformată în anii ăştia mulţi de cînd se vorbeşte despre schimbarea proprietarului Parcului Şipote. Apoi, proiectul de lege interzice ridicarea de locuinţe în pădurile-parc. Înţelegem preocuparea domnului Havrici pentru viitorul pădurii, pentru că dumnealui este inginer silvic. Însă nu înţelegem ce face atîtea mofturi cineva care nu locuieşte în municipiul Suceava, ci în satul Capu Codrului din comuna Păltinoasa. Ia să lase domnul Havrici Suceava în pace şi să-şi vadă de Păltinoasa domniei sale. Să aibă grijă să nu care cumva să vină cineva şi să fure toată pădurea din această localitate de munte.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele