Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Sanitas, cu „jalba-n proţap” la Prefectura Suceava

21 aprilie 2016

Miercuri, 20 aprilie, reprezentanţii Sanitas Suceava au depus la Instituţia Prefectului lista cu doleanţele salariaţilor din sistemul sanitar şi de asistenţă socială. De asemenea, ei i-au solicitat subprefectului Atanasă Nistor să ia act de revendicările sindicale şi să le comunice spre analiză şi soluţionare instituţiilor îndrituite ale statului. Sanitas a declanşat acţiunile de protest la nivel naţional. Potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului, reprezentanţii Uniunii Sindicale Judeţene au susţinut că, în timpul mişcărilor de protest, lucrătorii din sistemul de sănătate nu-şi vor neglija îndatoririle profesionale şi vor asigura asistenţa medicală de urgenţă conform legii, tratînd cu respect şi solicitudine orice persoană aflată în suferinţă. Cu o zi în urmă, liderul Sanitas Suceava, Romică Balan a anunţat că, în perioada 9 – 13 mai, Uniunea Sindicală Judeţeană va participa cu o delegaţie reprezentativă pentru cei peste 2.000 de membri ai săi, la pichetarea ministerelor Sănătăţii, Finanţelor şi Muncii. El a menţionat că în cazul în care revendicările Federaţiei Sanitas nu vor fi soluţionate favorabil, în luna iunie vor avea loc ample proteste de stradă, cu participarea a zeci de mii de persoane. Printre altele, sindicaliştii solicită eliminarea inechităţilor şi discriminărilor salariale, finanţarea şi deblocarea posturilor de specialitate din sectorul sanitar şi de asistenţă socială şi creşterea în 2016 a veniturilor cu 25% în sănătate şi în asistenţă socială.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele