Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Scandalu-i scandal, treaba-i treabă

1 martie 2019

De o săptămînă, la Suceava, PNL-ul şi PSD-ul se contrează extrem de dur, semn că nu mai sînt multe zile pînă la alegerile europarlamentare, prima tură de alegeri din acest an. Balul a fost deschis de preşedintele PNL al Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, care a mers pe şantierul şoselei de centură a Sucevei unde a dansat cu o lopată. Din cauza partenerei de dans pe care şi-a ales-o domnul Flutur, social-democraţii au luat foc şi i-au transmis acestuia să danseze în altă parte, mai exact pe drumurile judeţene care sînt praf ori pe lîngă podul de la Vereşti care este închis din cauză că nu mai reprezintă siguranţă în exploatare. Parlamentarii liberali n-au stat nici ei degeaba şi au atacat bugetul care este insuficient pentru primării şi pentru lucrările de mare anvergură care ar trebui să fie realizate în judeţul nostru. PSD-ul a replicat, vorbind despre cea mai mare alocare bugetară şi amintindu-i PNL-ului ce trăsnăi făcea pe vremea cînd era PDL. Au mai fost şi contre legate de masterplanul Ministerului Sănătăţii, care prevede tăieri de paturi sau chiar închideri de spitale. A mai fost şi atacul PSD la administraţia PNL a municipiului Suceava pe tema parcărilor. Şi a venit şedinţa Consiliului Judeţean Suceava prezidată de liderul PNL, Gheorghe Flutur. Consiliul Judeţean a aprobat reactualizarea datelor tehnico-economice pentru patru drumuri judeţene şi pentru podul de la Vereşti ca urmare a creşterii salariilor în contrucţii, delegarea operatorului pentru groapa ecologică de gunoi de la Moara şi tarifele pentru Spitalul Judeţean, şi i-a pus la punct pe cei care vor să interzică festivalul Bucovina Rock Castle. La proiectul referitor la spital a fost o abţinere, în rest fiind vot în unanimitate. La şedinţă au fost prezenţi 36 din cei 37 de consilieri judeţeni, care 21 sînt de la PNL, iar 16 de la PSD. Deci, scandalul e scandal, iar treaba e treabă. E de apreciat. Pe bune.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele