Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Şcheia, zonă specială de siguranţă publică

31 august 2017
Foto

Foto

Din 28 august, în comuna suceveană Şcheia s-a instituit pentru o lună zona specială de siguranță publică, în scopul reducerii infracționalității. Prefectul Mirela Adomnicăi a declarat că, în acest interval de timp, pe raza localităţii vor patrula efective sporite de poliţişti de la Rutieră, Investigarea Criminalităţii şi Ordine Publică. Ea speră ca după cele 30 de zile rezultatele să fie vizibile. Prefectul a amintit că, în primăvară, Şcheia a beneficiat de o abordare specială privind siguranţa şi ordinea publică. Însă, după ce măsurile speciale au fost ridicate, infracţionalitatea a crescut din nou, iar autorii au fost cu precădere minori. Mirela Adomnicăi a mai spus că pentru comuna Şcheia se impune o strategie integrată de acţiune care să-i scoată pe minorii infractori din mediul familial şi să-i instituţionalizeze într-un centru al Direcţiei pentru Protecţia Copilului. După ridicarea măsurii de „zonă specială de siguranţă publică”, la Şcheia vor fi puse în funcțiune 28 de camere de supraveghere. Totodată, în toamnă vor fi angajați 11 polițiști locali.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele