Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Şcoală din Adîncata, reparată cu ajutorul sponsorilor şi al voluntarilor

28 august 2012

Cu ajutorul sponsorilor, care au oferit tabla, şi cu sprijinul unor voluntari din localitate, la Şcoala cu clasele I-VIII din Adîncata au început lucrările de refacere a acoperișului. Lucrările se fac pentru jumătate din şcoală, iar primarul PDL, Viorel Cucu, speră ca acestea să fie gata pînă pe 10 septembrie, atunci cînd debutează noul de an învăţămînt. Domnul Cucu a spus că în anul 2008 au început lucrările de modernizare pentru jumătate de şcoală. Acestea au costat 3,5 miliarde de lei. Au fost înlocuite reţelele sanitare şi electrice, iar acoperişul a fost dat jos. Cum n-au mai fost bani pentru acoperiş, ploile şi ninsorile au deteriorat în proporţie de 60% lucrările executate în interiorul şcolii. Primarul Cucu a spus că, de trei ani, din cauza spaţiului insuficient, se învaţă chiar şi în trei schimburi. La Şcoala cu clasele I-VIII din Adîncata sînt înscrişi 100 de copii. Viorel Cucu a declarat că i s-a promis de la Inspectoratul Şcolar Suceava că primii bani care vor veni de la Guvern vor fi trimişi la unităţile de învăţămînt din Adîncata şi Hînţeşti. Pentru ca jumătatea de şcoală de la Adîncata să redevină funcţională e nevoie de 17 miliarde de lei. Viorel Cucu a preluat mandatul de primar în vara acestui an de la social-democratul Dorel Filip.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele