Prima pagină » Ştiri

Ştiri

[22 sept. 2009]

Duminică, inspectorii Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Suceava au confiscat aproximativ 10.500 de pachete de ţigări în valoare de peste 444 de milioane de lei după ce au verificat două maşini care circulau pe ruta Suceava – Vereşti. Aceştia au descoperit într-o maşină DACIA LOGAN 6.090 de pachete de ţigări cu timbru de Ucraina, în timp ce într-un autoturism „PEUGEOT au găsit 4.390 de pachete de ţigări cu timbru de Republica Moldova. Într-un comunicat trimis redacţiei noastre astăzi, …

[22 sept. 2009]

Într-o intervenţie telefonică la Radio Top, primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că în municipiu va fi din nou apă caldă începînd cu data de 15 octombrie. Evident, dacă situaţia o va impune, societatea „Termica” S.A., beneficiarul lucrărilor, va furniza şi încălzire în sistem centralizat începînd cu acea dată. Domnul Lungu a spus că lucrările de înlocuire a conductelor de apă caldă au fost realizate în proporţie de 65% şi că acestea se vor opri, indiferent de stadiul lor, pe …

[21 sept. 2009]

Anul acesta, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava a înregistrat 40 de plîngeri la adresa firmelor de termopane, cu 11 mai puţine decît în aceeaşi perioadă din 2008. Dintre sesizările verificate pînă acum 35 s-au dovedit întemeiate, iar două neîntemeiate. Şefa Comisariatului Judeţean, Elena Oanea, a declarat că oamenii s-au plîns de nerespectarea clauzelor contractuale în ceea ce priveşte termenul de livrare sau dimensiunea tîmplăriei PVC, de prezenţa condensului în perioada rece, de faptul că firmele de termopane refuză să …

[21 sept. 2009]

La sfîşitul acestei săptămîni, Consiliul Judeţean de Conducere al PSD Suceava va stabili echipa şi strategia de campanie pentru alegerile prezidenţiale. Şedinţa se va desfăşura vineri sau sîmbătă în prezenţa vicepreşedintelui PSD Ilie Sîrbu. Purtătorul de cuvînt al Organizaţiei PSD, Virginel Iordache, a declarat că pentru postul de director de campanie sînt trei propuneri, dar nu a dat nici un nume. El a mai spus că pe lîngă directorul de campanie vor fi desemnaţi un director juridic, reprezentantul partidului în …

[21 sept. 2009]

Biroul Permanent Judeţean al PSD Suceava a hotărît, aseară, în unanimitate, excluderea din partid a fostului senator Octav Cozmîncă. Declaraţia a fost făcută, astăzi, de purtătorul de cuvînt al PSD Suceava, Virginel Iordache. Decizia de excludere a fostului senator din Organizaţia PSD a fost luată după ce domnul Cozmîncă a anunţat printr-o scrisoare deschisă că se autosuspendă din partid. El susţine că PSD nu mai este un partid de stînga, iar din aprilie 2005 nu are un lider autentic şi …

[21 sept. 2009]

O gospodărie din satul sucevean Lipoveni, comuna Mitocu Dragomirnei, a fost afectată de un incendiu declanşat, ieri dimineaţă, din cauza coşului de fum neizolat corespunzător faţă de materialele combustibile. Flăcările au distrus acoperişul unei anexe pe o suprafaţă de 20 de metri pătraţi şi un metru cub de lemn. De asemenea, s-au degradat pereţii şi planşeul clădirii. Pagubele sînt estimate la 50 de milioane de lei vechi. Pompierii au salvat adăpostul pentru animale în valoare de 150 de milioane de …

[21 sept. 2009]

Preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, a cerut reprezentanţilor locali ai PSD şi ai PD-L să intervină la Guvern, astfel încît statul să-şi achite datoriile faţă de firmele care au refăcut obiectivele afectate de inundaţii în vara lui 2008. El a declarat că, din cauza Guvernului, firmele implicate în reconstrucţia obiectivelor sînt pe cale să intre în faliment. Domnul Băişanu a mai spus că dacă Executivul distruge clasa de mijloc, atunci este pus în pericol izvorul financiar al bugetului naţional.

[21 sept. 2009]

Un bărbat în vîrstă de 46 de ani din Fălticeni a murit asfixiat într-un incendiu provocat chiar de el. Bărbatul şi-a incendiat, aseară, în jurul orei 20.00, apartamentul situat la etajul III al unui bloc de pe strada Republicii din Fălticeni. În acelaşi incendiu au ars piese de mobilier şi materiale textile din dormitor şi sufragerie. Totodată, s-au degradat bunuri casnice. Pagubele materiale sînt de 100 de milioane de lei vechi. Pompierii au evacuat persoanele din locuinţele învecinate pentru a …

[20 sept. 2009]

Biroul Permanent Judeţean Suceava al PD-L a decis schimbarea conducerilor filialelor din comunele Forăşti şi Drăguşeni. Liderul PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat: „La Forăşti şi Drăguşeni am venit cu oameni noi, puternici. E o zonă de la care aşteptăm mai mult şi coordonarea care se va face acolo de către oamenii noştri din Biroul Permanent Judeţean va fi mai densă pentru că încercăm şi pe zona Fălticeni să facem procentele pe care le facem în celelalte zone din judeţ”.

[20 sept. 2009]

Primarul comunei Gălăneşti, Liviu Mironescu, şi reprezentantul firmei IOSIMAR Marginea au semnat contractual privind reabilitarea, extinderea şi consolidarea şcolii din Gălăneşti. Valoarea proiectului de modernizare a şcolii construite în secolul XIX este de 1,4 milioane de lei, iar banii sînt din fonduri europene. Termenul de finalizare a lucrărilor este 1 septembrie 2010. Primarul Mironescu a spus că proiectul constă, în principal, în extinderea actualului spaţiu al şcolii cu încă două clase, o cancelarie şi grupuri sanitare, precum şi construirea unei …

[20 sept. 2009]

O tînără în vîrstă de 23 de ani din municipiul Botoşani a fost rănită grav într-un accident de circulaţie produs în zorii zilei de sîmbătă în afara localităţii sucevene Iacobeşti. Tînăra era pasageră într-o autoutilitară condusă de un botoşănean în vîrstă de 43 de ani care s-a accidentat şi el, dar uşor. Şoferul a încercat să evite impactul cu un cal nesupravegheat, a intrat într-un stîlp, după care s-a oprit în clădirea unei staţii de autobuz. Cei doi ocupanţi ai …

[20 sept. 2009]

Sîmbătă dimineaţa, o adolecentă în vîrstă de 17 ani din comuna Voitinel a murit la Spitalul Judeţean Suceava. Aceasta fusese victima unui accident de circulaţie produs sîmbătă seara pe raza localităţii de domiciliu. Fata făcea parte dintr-un grup de trei persoane care se deplasau pe marginea drumului, pe partea dreaptă. Aceasta a fost lovită de o maşină înmatriculată în Irlanda la volanul căreia se afla un tînăr în vîrstă de 28 de ani din Voitinel. Şoferul, care nu era băut, …