Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Şeful IŞJ Suceava, Petru Carcalete, a trădat PDL, pentru o candidatură la Primăria Rădăuţi din partea PNL

28 februarie 2012

Şeful PDL al Inspectoratului Şcolar Suceava, Petru Carcalete, a anunţat că va candida la Primăria Rădăuţi din partea PNL. Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la Inspectoratul Şcolar. Domnul Carcalete, care este liderul PDL Rădăuţi, a spus că nu va demisiona din partid, ci aşteaptă să fie dat afară. Petru Carcalete este şef al Inspectoratului Şcolar din anul 2005, acesta fiind numit în funcţie de Alianţa DA, formată din PD şi PNL. Ulterior, Petru Carcalete a plecat din PNL pentru a se alătura PLD, o formaţiune politică desprinsă din Partidul Naţional Liberal. Din această cauză, ministrul PNL al Educaţiei, suceveanul Cristian Adomniţei, l-a demis pe Petru Carcalete din funcţia de şef al Inspectoratului Şcolar. Însă, domnul Carcalete a dat Ministerul în judecată, a cîştigat şi şi-a reprimit funcţia. După alegerile din 2008, Petru Carcalete a rămas la conducerea Inspectoraului Şcolar Suceava în calitatea sa de membru PDL, partid format din PD şi PLD. În toţi aceşti ani, Petru Carcalete a avut sprijinul lui Gheorghe Flutur, fost lider PNL şi, ulterior, lider PLD şi PDL.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele