Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Senatorul Cadariu, nemulţumit de lipsa alocărilor financiare pentru zona de munte

17 februarie 2019

Senatorul PNL de Gura Humorului, Daniel Cadariu, este nemulţumit din cauză că PSD a respins toate amendamentele liberalilor care se refereau la judeţul Suceava. Domnul Cadariu îi întreabă pe cei de la PSD „de ce au fost împotriva finalizării drumul Panaci – Bilbor, căci au respins amendamentul pentru scoaterea din fondul forestier a unui teren, procedură necesară pentru realizarea acestei investiții”. Senatorul liberal a adăugat că „PSD a pus la pămînt zona de munte a judeţului. Nici un amendament pe care l-am propus pentru Gura Humorului, Cîmpulung Moldovenesc sau Vatra Dornei nu a fost votat de PSD. Le cer celor de la PSD să explice, de exemplu, cînd vor avea şosele de centură staţiunile turistice de interes naţional din județ, cînd va ajunge gazul metan la Vatra Dornei sau cînd vor avea gaz metan cele 80.000 de gospodării din 50 de localităţi pe care noi, liberalii, le-am avut în vedere prin amendamentele depuse. Cînd se vor reabilita drumurile naţionale din judeţul Suceava dacă cei de la PSD au votat împotriva alocării de fonduri pentru reabilitarea DN 17B pe Valea Bistriţei, pentru DN 2E Păltinoasa – Marginea sau DN 17A pe tronsonul Câmpulung Moldovenesc – Sadova – Suceviţa?”. Nemulţumirile lui Daniel Cadariu mai vizează lipsa alocărilor financiare suficiente pentru spitalul din Broşteni.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele