Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Spitalul Judeţean Suceava, viitor spital regional

30 martie 2018

45 de milioane de euro. Aceasta este suma care a fost investită în ultimii nouă ani la Spitalul Judeţean Suceava. Nu cred că sînt multe spitale din România care se pot lăuda cu acest nivel al investiţiilor, nici chiar marile unităţi medicale din Capitală. Nu întîmplător Spitalul Judeţean a obţinut cea mai mare medie în urma vizitei comisiei de reacreditare de la Ministerul Sănătăţii, aproape de maximul de 100 de puncte. Pe lîngă investiţiile în saloane şi în aparatură, spitalul al cărui manager este Vasile Rîmbu a făcut investiţii şi în oameni. La Suceava au ajuns medici tineri sau mai puţin tineri bine pregătiţi, pe care domnul Rîmbu i-a atras cu condiţii foarte bune de lucru şi cu venituri impresionante. Nu ştiu cîte dintre spitalele din ţară pot să bată toba că plătesc şi salarii de pînă în 11.000 de euro. Salarii în care intră şi gărzile. Ambiţia Consiliului Judeţean Suceava, „patronul” Spitalului Judeţean, este ca unitatea medicală de la noi să devină spital regional. A spus-o şi a repetat-o de nenumărate ori preşedintele CJ, Gheorghe Flutur. De judeţean este judeţean, fiindcă la Suceava ajung pacienţi din tot judeţul, dar este el şi regional? Este, pentru că la Spitalul Judeţean au fost şi sînt internaţi pacienţi şi din alte judeţe. Judeţele fiind Botoşani şi Neamţ. Dar ca să fii cu adevărat spital regional trebuie să te baţi şi pentru Bistriţa Năsăud, şi pentru Iaşi. Cel puţin pentru aceste două judeţe. Însă, este cam greu, pentru că Bistriţa este mai aproape de centrul universitar Cluj, iar Iaşul este centru universitar. Însă, lucrurile s-ar putea schimba în viitorul apropiat. De ce? Pentru că Spitalul Judeţean a achiziţionat un modern sistem de neuronavigaţie cu care se efectuează operaţii pe creier. Un sistem cu care pînă acum au fost operate cu succes 12 persoane, după cum susţine medicul Anatolii Buzdugan. Aparatul ca aparatul, doctorul Buzdugan ca doctorul Buzdugan, dar începînd din vara acestui an vor efectua operaţii pe creier la Suceava şi medici din localitatea germană Bochum. Iar românul cînd aude de ceva nemţesc se gîndeşte imediat la ceva de calitate. Aparatura modernă şi medicii germani ar putea transforma Spitalul Judeţean Suceava într-un adevărat spital regional.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele