Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Sponsorizarea Seminarului teologic, o sponsorizare corectă

20 februarie 2018

Există în spaţiul public mai mute voci care încep să strige atunci cînd autorităţile sprijină financiar Biserica. La Biserica Ortodoxă Română mă refer. Cel mai cunoscut slogan al celor care se opun finanţării Bisericii din fonduri publice este „Vrem spitale, nu catedrale”. Primăria Suceava este generoasă cu lăcaşurile de cult. Primarul PNL, Ion Lungu, propune, iar consilierii locali, indiferent de culoarea politică, aprobă alocarea de fonduri. Mai sînt şi comentarii împotrivă şi voturi contra, însă, în general, solicitările Bisericii sînt acceptate. În şedinţa ordinară din această lună a Consiliului Local Suceava, care va avea loc pe 22 februarie, va fi dezbătut proiectul privind alocarea sumei de un milion de lei pentru continuarea lucrărilor de construcţie a noului sediu pentru Seminarul „Mitropolit Dosoftei”. Nu ar fi primii bani acordaţi pentru această lucrare, municipalitatea cotizînd în trecut cu jumătate de milion de lei. Vă reamintesc, fosta clădire în care funcţiona Seminarul şi care era construită în totalitate din lemn a ars din temelii într-un incendiu. Cauzele izbucnirii incendiului nu au fost stabilite nici în ziua de astăzi, la trei ani de la producerea evenimentului, şi nu a plătit nimeni pentru incendiul care, din fericire, nu s-a soldat cu victime omeneşti. Revenind la intenţia de a sponsoriza construirea noului sediu pentru Seminar, nu sînt puţini cei care nu vor ca acest lucru să se întîmple, solicitînd ca fondurile să fie direcţionate către alte lucrări. Şi amintind, totodată, că dările locale s-au mărit, că a fost tăiată subvenţia pentru abonamentele pensionarilor pentru mijloacele de transport în comun şi alte alea. În concluzie, de ce să se dea bani Bisericii, cînd nu sînt bani pentru alte investiţii şi pentru sprijinul diferitelor categorii de persoane. Însă, eu nu aş spune că banii se alocă Bisericii, ci Şcolii. Pentru că la Seminarul Teologic se învaţă, aşa cum se învaţă şi la „Ştefan”, şi la „Petru”, şi La Şcoala Generală 4, şi la celelalte şcoli din oraş. Iar Primăria Suceava şi-a făcut un titlul de glorie din a sprijini Şcoala suceveană. Aşa că deliberativul local ar trebui să dea milionul de lei pentru Seminarul „Mitropolit Dosoftei”.

Articolul precedent
Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele