Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Stan anunţă creşterea subvenţiilor în pomicultură

7 octombrie 2019

Prezent la Cîmpulung Moldovenesc, la Festivalul „Drumul lemnului” și la „Tîrgul Lăptarilor”, președintele Organizației Județene a PSD, senatorul Ioan Stan, a anunțat că în perioada următoare Guvernul va lua o serie de măsuri pozitive pentru fermieri. Domnul Stan a declarat: „Am făcut tot ce se putea pentru a sprijini fermierii, întrucît am dat subvenții la timp, chiar în avans. Am dat subvențiile la bovine, am dat subvențiile în pomicultură și dacă o da Dumnezeu și vom avea posibilitatea o să vedeți că avem destule lucruri bune pentru viitorul lor. O să facem reconversia la măr, o să mărim subvenția la pomicultori ca să facă față produselor pomicultorilor din celelalte țări ale Uniunii Europene  și multe alte lucruri”. El a precizat că este prezent la aceste manifestări ca urmare a invitației primite de la primarul Mihăiță Negură, căruia a ținut să-i mulțumească: „Am răspuns invitației domnului primar, care a avut această bunăvoință și îi mulțumesc că ne-a invitat. Sînt cu o parte dintre colegii mei de la PSD. Am vizitat standurile și am văzut lucruri care de la an la an progresează. Am văzut utilaje de performanță deosebită. Sînt de profesie agricultor și am făcut 20 de ani meseria asta, și într-adevăr este mare diferență cum lucram înainte noi față de ce este acum, dar și producțiile sînt mult mai bune. Sigur în Suceava să-i mulțumim Domnului că de vreo 10 ani a fost raiul. Dacă în alte părți ale țării producțiile au fost sub așteptări datorită condiților meteo, în Suceava, care nu este un județ cu suprafață compactă, lucrurile stau bine. Să le dea Dumnezeu tuturor sănătate și un an agricol care se anunță bunișor de pe acum”, a afirmat Ioan Stan. Alături de Ioan Stan s-au aflat senatorul Ilie Niță, deputatul Alexandru Rădulescu și secretarul de stat Cristi Șologon.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele