Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Statuia lui Ştefan, datornicul şi părintele-constructor

2 februarie 2018

Are cuvîntul site-ul doxologia.ro, care ne va povesti ceva legat de un eveniment care a avut loc în noiembrie 2014 la Ipoteşti, comună aflată gard în gard cu municipiul Suceava: „După tradiţionala primire cu flori, pîine şi sare, a fost oficiată Sfînta Liturghie arhierească în locaşul de cult, devenit neîncăpător pentru mulţimea credincioşilor prezenţi. În cadrul Sfintei Liturghii, din al cărei sobor slujitor au făcut parte şi pr. Vasile Irimia, protoiereu de Suceava I, şi pr. prof. Gheorghe Hostiuc, inspector al Sectorului învăţământ religios din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Pimen l-a hirotonit întru ieromonah pe ierodiaconul Ioanichie de la Mănăstirea Sihăstria Putnei. La final, ierarhul a oficiat şi slujba de sfinţire a noii case praznicale a Parohiei Ipoteşti, o realizare importantă pentru comunitate. Ziua de bucurie a fost încheiată cu o agapă creştină oferită de comitetul parohial din Parohia Ipoteşti şi de părintele paroh Constantin Bobu, atît pentru localnici, cît şi pentru închinătorii veniţi din alte localităţi ale judeţului”. Aşadar, felicitările, masa şi dansul, adică învîrtitul cu colacul în jurul mesei, au fost un eveniment marca paroh Constantin Bobu. Dar părintele are de unde, că doar este şi om de afaceri. Am aflat acest lucru ieri, cînd primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat că reabilitarea statuii lui Ştefan cel Mare din apropierea Cetăţii de Scaun a Sucevei va mai avea de aşteptat din cauză de datorii şi de părintele Bobu. Mai exact Primăria Suceava are o datorie de 170.000 de lei la preot, iar acesta a spus că nu se va apuca de repararea statuii pînă nu-şi va primi banii care i se cuvin pentru efectuarea altei lucrări. Preotul Constantin Bobu este administratorul societăţii „Mateo Rustic”, una din cele două firme care au cîştigat licitaţia pentru reabilitarea statuii. Hai Primăria Suceava, hai cu banii, că rămînem cu statuia nereparată în Anul Centenar. Hai şi matale părinte, hai apucă-te de treabă! Fă-o pentru Ştefan cel Mare şi Sfînt, părinte, că vor veni şi banii. Părinte, scuzaţi întrebarea? În suma alocată reabilitării statuii lui Ştefan sînt prinşi şi banii pentru slujba de sfințire a statui reparate sau pe asta o veţi face gratuit?

Articolul precedent
Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele