Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Suceava, contribuţie la ascensiunea partidului lui Ponta

29 mai 2018

Şi Suceava a contribuit la scăderea forţei coaliţiei PSD-ALDE în Camera Deputaţilor. Coaliţia nu mai are majoritatea în acest for legislativ din cauza dezertărilor din PSD, printre dezertorii care au ales să i se alăture lui Victor Ponta numărîndu-se şi deputatul de Suceava Cătălin Nechifor. Traian Băsescu susţine că partidul domnului Ponta, Pro România, nu va face pragul la alegerile parlamentare. Se cam grăbeşte domnul fost preşedinte cu pronosticurile. Pînă la alegerile parlamentare, care-s programate tocmai la finele lui 2020, avem anul viitor alegerile europarlamentare şi cele prezidenţiale. Dacă domnul Ponta va reuşi să facă nişte transferuri răsunătoare şi dacă partidele cu vechime vor continua să producă nemulţumiri, atunci Pro România are şanse să facă pragul, chiar începînd cu europarlamentarele. Victor Ponta a spus că este posibil ca la algerile prezidenţiale din 2020 partidul său să o propună electoratului pe Ecaterina Andronescu. Nu cred că doamna Andronescu ar cîştiga vreodată alegerile pentru Palatul Cotroceni, dar cert este că aceasta poate trage partidul după ea, în sus. Ecaterina Andronescu are o imagine publică bună, lucru certificat de unele sondaje de opinie realizate de-a lungul timpului. Nu cred că Victor Ponta a folosit numele Ecaterinei Andronescu fără să aibă permisiunea acesteia, ceea ce înseamnă că doamna va părăsi în curînd PSD-ul şi se va alătura Pro România. Dar ce să mai facă doamna Andronescu în PSD, după ce s-a certat cu Liviu Dragnea pentru că nu a pus-o ministru al Educaţiei, acesta preferîndu-l pe rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, Valentin Popa? Dacă n-ar fi fost domnul Popa, poate că doamna Andronescu ajungea ministru şi nu ar mai fi avut nici un motiv să părăsească PSD-ul. Şi, astfel, Pro România nu ar mai fi avut cum face un transfer de marcă. Aşadar, Suceava, fără să fi vrut, contribuie la ascensiunea partidului lui Victor Ponta.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele