Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Suceava nu e numai Putna

9 octombrie 2018

Mare ştire mare: judeţul Suceava s-a clasat pe primul loc pe ţară ca număr de participanţi la referendum, fiind singurul judeţ în care s-a depăşit pragul de 30%. Cum a fost posibil aşa ceva? Ne explică sociologul Marius Pieleanu, care le ştie pe toate, că doar de aia este sociolog, are institut de sondare a opiniei publice şi este invitat pe la toate televiziunile de ştiri: „E normal, pentru că avem Putna care este Iersualimul neamului românesc”. De senzaţie explicaţia domnului sociolog de serviciu. A auzit şi domnul Pieleanu o vorbă şi a băgat-o, considerînd că e de sezon. De la Bucureşti, judeţul Suceava se vede ca o aglomerare de case în jurul comunei Putna, în care trăiesc numai femei îmbaticate şi bărbaţi încăciulaţi care nu au serviciu fiindcă trebuie să participe la toate slujbele de la Mănăstirea Putna. Pentru Marius Pieleanu, judeţul Suceava este un fel de Voluntari, care nu-i mai lat şi nici mai lung decît localitatea din apropierea Capitalei, şi în care trăiesc oameni care în afară de rugăciuni nu mai ştiu altceva. O fi Putna Ierusalimul neamului românesc, dar Putna nu este decît una din cele 114 localităţi ale ditamai judeţul în care trăiesc aproximativ 700.000 de oameni. O fi Putna Ierusalimul neamului românesc, dar mai există şi alte locuri în ţara asta unde credinţa e credinţă. De ce la Cluj nu s-a înregistrat o prezenţă decentă la vot, că doar acolo este Mănăstirea Nicula, lăcaş de cult unde se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul? De ce judeţul Hunedoara nu a avut o prezenţă la vot de peste 30%, că doar acolo se află Mănăstirea Prislop, lăcaş de cult unde-şi doarme somnul de veci Arsenie Boca? Şi întrebările ar putea continua. O fi Putna Iersualimul neamului românesc, însă nu doar acest aspect poate fi pus în legătură cu rezultatul referendumului. Judeţul Suceava e plin de membri ai altor culte, pocăiţi cum li se mai spune, iar aceştia sînt foarte disciplinaţi. Celelalte culte au făcut o campanie foarte agresivă pro-referendum, iar pentru membrii acestora oridinele se execută, nu se discută. Deci, nu doar creştin-ortodocşii sînt responsabili pentru scorul bun obţinut de Suceava la referendum, după cum susţine domnul sociolog Pieleanu. Dar dumnealui nu are de unde să ştie, pentru că este prea prins cu sondajele şi cu emisiunile tv în timpul cărora luminează poporul cu înţelepciunea sa.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele