Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Sucevenii nu vă merită, domnule Nechifor

19 septembrie 2017
Foto

Foto

Lucrările de modernizare a Cetăţii de Scaun a Sucevei erau realizate în proporţie de 25% atunci cînd a preluat mandatul şi le-a terminat. A recunoscut că nu dumnealui, că doar nu dumnealui a condus roaba pe şantier, ci administraţia în fruntea căreia s-a aflat. Altceva? Păi altceva a fost să termine refacerea aeroportului, „care era complet distrus”. În interviul acordat cotidianului „Crai nou” a mai vorbit şi despre cît de mult s-a dezvoltat Spitalul Judeţean Suceava. Şi s-a mîndrit şi cu Transrarăul. Acestea sînt principalele realizări ale fostului preşedinte PSD al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, văzute de deputatul PSD de Suceava Cătălin Nechifor. Cetatea de Scaun, aşa cum a recunoscut Cătălin Nechifor, intrase în procesul de modernizare în timpul predecesorului său, Gheorghe Flutur, la vremea respectivă şef la PDL. Pentru ascultătorii de pe alte meleaguri o să spun că în prezent tot Gheorghe Flutur se află la conducerea Consiliului Judeţean Suceava, numai că în calitate de fruntaş PNL, şi că domnul Nechifor a condus administraţia judeţeană în perioada 2012-2016. Revenind, toate actele pregătitoare pentru modernizarea aeroportului de la Salcea fuseseră făcute pe vremea domnului Flutur. Cît priveşte Spitalul Judeţean Suceava, cele mai importante investiţii s-au făcut în primul mandat al lui Gheorghe Flutur, dar şi pentru că medicul sucevean Cristian Irimie era pe vremea aceea secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii. Și, foarte important, atunci, ca şi acum, managerul unităţii medicale era Vasile Rîmbu. În ceea ce priveşte Transrarăul, într-adevăr, acesta reprezintă un proiect marca Nechifor. Dacă vine cineva care nu are nici o legătură cu Suceava, citeşte interviul acordat de Cătălin Nechifor şi vede cîte lucruri remarcabile a făcut acesta, îşi pune întrebarea firească de ce, totuşi, a pierdut alegerile pentru cel de-al doilea mandat. Singurul răspuns ar fi acela că lumea-i rea şi nerecunoscătoare. Şi-atunci e clar că domnul Nechifor nu trebuie să fie supărat nici o clipă pentru că sucevenii nu l-au votat. Nu, pentru că sucevenii nu îl merită.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele