La Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” din Suceava, în curtea Colegiului Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți și în centrul municipiului Cîmpulung Moldovenesc, care a fost rezervat de Colegiul Militar, au avut loc festivități dedicate încheierii noului an școlar. Au fost ținute elegante, flori, discursuri, lacrimi și premii care au ajuns la elevii cu cele mai bune rezultate. De fapt, nu doar ”Ștefanul”, ”Hurmuzachi” și Liceul Militar au organizat festivități la finalul anului școlar. Nu cred că există în județul Suceava unitate de învățămînt care să nu fi făcut o serbare cît de mică. Nu au fost peste tot rezultate la învățătură și la olimpiadele sau la diferite concursuri ca la ”Mihai Eminescu”, ”Nicu Gane” sau ”Dragoș Vodă”, dar fiecare școală a avut și elevi de 10, și elevi care au cîștigat măcar un concurs de înot, de cros sau de sculpturi în lemn. Funcție de posibilitățile financiare ale părinților au avut loc și petreceri mai mici sau mai mari. Acolo unde nu a prea fost de unde, copiii s-au mulțumit cu o felie de pizza mîncată la școală, în timp ce alții au închiriat restaurante și pensiuni. S-a ajuns să se organizeze așa-numite banchete și la terminarea clasei a IV-a sau chiar la a II-a. În curînd, sălile de nunți vor fi închiriate de părinții copiilor care au terminat creșa. În fine, festivitățile organizate la finalul anului școlar arată mult mai bine decît anul școlar. Anul școlar este complet bulversat. Vacanțele sînt scurte și dese, probabil că diriguitorii din educație considerînd că aceasta este cheia marilor succese. Apoi, sînt zilele de sărbătoare care-s libere și care sînt legate între ele de niște ”punți”, dar și săptămînile de toate felurile: verzi, albastre, galbene, roșii și altfel. Și, de parcă toate acestea nu ar fi fost de ajuns, finalul anului școlar 2023 a adus o grevă a profesorilor, asta însemnînd trei săptămîni fără cursuri. În concluzie, festivitățile de final de an școlar sînt mult mai bine organizate decît anul școlar în ansamblul său. Festivitățile de final de an școlar sînt cel puțin cu o clasă peste anul școlar. Dacă școala ar fi organizată la fel de profesionist ca festivitățile de sfîrșit de an, atunci actul educațional ar fi unul de mai bună calitate.