Dacă este 28 noiembrie este Ziua Bucovinei, iar dacă este 1 decembrie este Ziua Unirii. Cele două zile vin, ca de obicei, cu aceleași discursuri ale acelorași oameni. Oamenii fiind cel mai adesea prefecți și subprefecți, președinți și vicepreședinți de consilii județene, primari și viceprimari, consilieri locali și, din cînd în cînd, înalte fețe bisericești și reprezentanți ai forțelor armate. Dintre cei numiți sau aleși, care-i inginer constructor, care e jurist, care este economist, care e fierar-betonist, care este profesor de desen. Dar profesorii de istorie, profesorii de istorie unde sînt? Doctorul în istorie Daniel Hrenciuc a declarat la postul nostru de radio: ”Nu știu de ce autoritățile locale nu înțeleg să insereze, să integreze în programele pe care le pregătesc, și de 28 noiembrie, și de 1 decembrie, și sînt și alte zile în care profesorii de istorie, singurii care au competențe recunoscute, nu sînt invitați. Autoritățile locale, politicienii, în general, preferă să ia locul istoricilor. Fiecare om are locul lui în ecuația aceasta a festivităților, dar profesorii de istorie nu sînt invitați, nu sînt integrați”.
Aleșii și numiții au impresia că le știu pe toate, însă sînt conștienți că discursurile lor scrise într-o limbă de lemn ar fi inferioare discursurilor profesorilor de istorie, și cum să și-o facă singuri, invitîndu-i pe istorici să vorbească? În cele două zile istorice, istoricii sînt lăsați pe margine în loc să fie invitați să vorbească la manifestările publice. Singura șansă a istoricilor să ia cuvîntul în fața unei numeroase și diverse asistențe este să candideze și să fie aleși, ori să se învîrtă astfel încît să fie numiți într-o funcție publică.
