Murături în Bucovina
Orice, în judeţul ăsta denumit Suceava, tinde să aibă în final cuvîntul magic BUCOVINA. Nu mai mergem la Suceava, mergem în Bucovina. Ca şi cum lumea ar şti foarte bine ce este, ce a fost sau are vreo viziune asupra a ceea ce va fi Bucovina. Toată lumea e mîndră că face Crăciunul în Bucovina, Paştele în Bucovina, vacanţa în Bucovina… şi aş mai spune cîteva lucruri care, însă, nu sînt demne de a fi reţinute de voi.
Ce îmi place mie în schimb în Bucovina sînt murăturile. Eu, unul, sînt fascinat de ele. Şi se întîmplă lucrul acesta pentru simplul fapt că odată ce ajungi prin zona Sucevei ori eşti „băiet de băiet” ori eşti murătură. Lucrurile se simplifică foarte mult de la un anumit moment pentru faptul că la Suceava, şi mai ales în capitala judeţului, treburile sînt cît se poate de clare.
Pe străzile din Suceava e plin de murături. Le văd foarte des la volanul unei maşini de fitze, conducînd mîndre, cu vreo „păpuşă” în dreapta, proaspăt culeasă de pe la porţile vreunui liceu cu statut de vedetă. Biata murătură nici nu are curaj să spună cîte zile a stat în genunchi în faţa mamei sau a tatălui pentru a primi maşina. Murătura nici nu va spune vreodată că pentru o tură cu maşina va trebuie să spele vase la bucătărie şi să bată covoare de Paşti.
Mai văd o serie de murături pe la emisiunile TV, fie ele locale, fie naţionale. Murăturile de la Suceava le distingi de la mare distanţă. Că se dau crocante. Nu au ce spune, nu ştiu care-i rostul discursului lor, dar ştiu ce rol au: trebuie să încînte pe cineva. În definitiv cred că ăsta e rolul unei murături autentice: să placă la cineva. Şi nu trebuie să ne supărăm pentru asta.
Cît priveşte murăturile din politica suceveană, cea care, cel puţin teoretic, ar trebui să dea naştere la acele modele pentru care să merite să luptăm, acestea sînt atît de „expirate”, au prins aer de aşa de multă vreme, că miros de la mare distanţă şi de nici nu te poţi apropia de ele. O fi grav, nu o fi, dar cum sîntem patria murăturilor, de orice fel, mă întreb de ce naiba nu le aruncă cineva la gunoi, că potenţial de murături proaspete ar cam fi.
Uitam ce e mai important: studenţii suceveni. Aici chiar că nu mă pot abţine să nu zic că murături mai slab condimentate şi mai slab pregătite pentru piaţă de cum sînt studenţii suceveni mai rar am văzut. Nu atitudine în şcoală. Nu dorinţă de perfecţionare, nu solidaritate, nu competitivitate, nu distracţie ca lumea, nimic. Doar fitze. Au ajuns studenţii din Universitatea Suceava nişte murături de nu-ţi vine a crede. Culmea culmilor e că ei chiar cred, atunci cînd înoată pe spate în propria zeamă a zilei, că sînt meseriaşi.
Şi îmi mai plăceau nişte murături, dar le-au scos „ăştia” de pe piaţă că cică e scumpe şi nu rentează: e vorba despre murăturile gratinate pe care le-am mâncat în prima săptămână de Iulius Mall la Suceava. La ROSENBERG. Fac un apel de suflet, dar mai ales de gust, că poate le pun din nou pe menu, nu de alta, dar alea chiar erau murături.
Mihai Chira
Director executiv „Crai Nou”
