Mai am un singur dor. De primăvară
Mi-e dor de primăverile din copilărie. De primăverile pe care oamenii le întîmpinau cu mărţişoare în piept şi cu un chef teribil de viaţă. Iar primăvara nu le înşela, aproape niciodată, aşteptările. Sosea cu exactitatea unui metronom, însoţită de ghiocei şi de raze vesele de soare.
Pe atunci, nu vedeam ghiocei în februarie, ianuarie sau chiar decembrie. În acei ani, ai copilăriei şi adolescenţei mele, se aşternea un covor de zăpadă prin noiembrie şi rămînea aşa pînă la sfîrşitul lui februarie, începutul lui martie. În acei ani, anotimpurile se succedau la fel de firesc ca şi zilele săptămînii. Iar fiecare anotimp ştia cît trebuie să se întindă. Cînd trebuie să vină şi cînd e vremea să plece. Aveau, pe atunci, pînă şi anotimpurile bun simţ, dar, peste ani, probabil s-au molipsit şi ele de la nesimţirea globală. Dar nu numai…
Eram în primii ani de liceu, cînd, nu am să uit niciodată, am citit în revista „Magazin” un articol despre stratul de ozon şi cît de afectat este acesta de diverşi factori, inclusiv de deodorante. Mi s-a părut o mare tîmpenie. Cum poate să afecteze folosirea unui deodorant, aici, pe Pămînt, un „ceva” aflat la kilometri depărtare? La şcoală nu ne-a explicat nimeni, aşa că articolul respectiv a rămas pentru mine, mulţi ani, o mare aiureală.
Zilele trecute, fetiţa mea a făcut la grădiniţă o serie de lecţii despre ecologie. Ce e poluarea, ce o produce, cum putem proteja mediul, etc. „Să salvăm Terra”, cîntă ea, din cînd în cînd, cu însufleţire şi convingere. Iar versurile cîntecului spun ce trebuie să facem ca să avem un mediu curat şi sănătos. Frumos. Dar parcă mai frumos era dacă astfel de lecţii ne erau predate, la grădiniţă şi şcoală, nouă, părinţilor. E bine, totuşi, şi aşa. Pentru că, fiind pusă în temă, îmi va fi mai uşor să-i explic fetiţei mele de ce primăverile de acum nu mai au mirosul celor din copilăria mea.
Tiberiu Avram
Redactor şef „Monitorul de Suceava”
