Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Trageri cu muniţie de război, la Rădăuţi

9 august 2019

Polițiștii de frontieră suceveni vor executa trageri cu muniție de război în Poligonul Vadul Vlădichii din Rădăuți. Exercițiul se va desfășura pe 13 și 14 august între orele 09.00 și 16.00. Primăria Rădăuți a comunicat că pentru evitarea eventualelor incidente, cetățenii au următoarele obligații: să nu intre în perimetrul de siguranță al poligonului pe timpul tragerilor, iar la recepționarea semnalelor acustice transmise de către personalul poligonului cu privire la începerea tragerilor să părăsească imediat zona restricționată în cazul în care au pătruns accidental acolo. De asemenea, cetățenii au obligația de a respecta indicațiile personalului din posturile de pază ale poligonului și de a nu provoca focul deschis în zona perimetrului de siguranță. În cele două zile, în intervalul orar 08.00-08.45, Poliția Locală Rădăuți va include în traseul de patrulare și împrejurimile poligonului pentru informarea cetățenilor și, eventual, eliberarea zonei restricționate.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele