Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Un spital care ar trebui închis

21 iulie 2014

Spitalul Municipal Rădăuţi este un spital problemă. La Spitalul Municipal Rădăuţi s-au infectat cîţiva nou născuţi la puţin timp după ce secţia în care veniseră pe lume fusese renovată cu fonduri consistente. De curînd, un adolescent care fusese internat în unitatea medicală a murit la cîteva ore după ce a fost externat, considerîdu-se că problemele sale de sănătate nu sînt foarte grave. Urmare a acestui episod, Direcţia de Sănătate Publică Suceava a propus amendarea cu 2.000 de lei a managerului Dorin Tibeică. Totodată este aşteptat să se trezească din somnul profund Colegiul Medicilor Suceava, să facă o anchetă şi să stabilească dacă doctorul care a consultat adolescentul trecut la cele veşnice are vreo vină sau nu. Între timp, în localităţile Arbore şi Marginea au început să se manifeste ca nebunele două focare de hepatită de tip A. Cea mai apropiată unitate medicală de cele două localităţi este Spitalul Municipal Rădăuţi şi acolo trebuie internaţi bolnavii de hepatită. Numai că aceştia vor ajunge la Spitalul Judeţean Suceava, însă nu pentru că pacienţii refuză să se mai interneze la Spitalul Municipal Rădăuţi din cauză că le este teamă că ar putea să o păţească. Bolnavii vor ajunge la Suceava fiindcă Secţia de Boli Infecţioase de la unitatea medicală rădăuţeană se va închide pentru că singurul doctor de-acolo pleacă în concediu de odihnă. E interesant de ştiut ce se întîmplă atunci cînd doctoriţa Angelica Popescu nu se simte bine şi nu poate să vină la serviciu. Ori atunci cînd trebuie să meargă la o nuntă tocmai la Reşiţa şi nu poate reveni în Rădăuţi decît după vreo cîteva zile. La cum se petrec lucrurile la Spitalul Municipal Rădăuţi, acesta ar trebui închis. Numai că nu cred că va fi de acord primarul Aurel Olărean, pentru că ar rămîne fără funcţia de manager de spital protejatul său Dorin Tibeică.

P.S. Pînă la urmă, Secţia de Boli Infecţioase nu s-a mai închis. Dată fiind situaţia înregistrată la Arbore şi Marginea, prefectul Florin Sinescu a vorbit cu managerul Spitalului Judeţean, Vasile Rîmbu, care pe perioada concediului Angelicăi Popescu a detaşat la Rădăuţi doi medici infecţionişti.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Articolul precedent
Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele