Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Una e discursul public, alta e împărţeala banilor

29 ianuarie 2020

E început de an, se împart banii, este scandal la Consiliul Judeţean. Consilierul judeţean PSD Dan Ioan Cuşnir a vorbit în şedinţa Consiliului Judeţean din 28 ianuarie despre „alocarea de obedienţă”. Adică, localităţile conduse de primarii PSD care la cele două rînduri de alegeri de anul trecut au trădat şi localităţile conduse de primarii liberali care-i cîntă în strună preşedintelui PNL al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, au primit mai multe fonduri pentru echilibrarea bugetului. Gheorghe Flutur a respins acuzaţiile că a împărţit banii după bunul plac, spunînd că doar a ţinut cont de de cîţi bani au primit localităţile de la Finanţe. Ideea a fost aceea că cine a primit mai mult de la Finanţe va beneficia de mai puţini bani de la Consiliul Judeţean, iar comunele, oraşele şi municipiile la care vor ajunge mai puţini bani de la Finanţe pentru echilibrarea bugetelor vor primi, în compensaţie, mai mulţi bani de la Consiliul Judeţean. O altă voce liberală care s-a auzit în sală a fost cea a consilierului Ioan Bădeliţă, care a venit cu date din 2013, 2014 şi 2015, pe vremea cînd Consiliul Judeţean era condus de PSD şi cînd primăriile conduse de social-democraţi au fost avantajate la împărţeală, iar unele primării conduse de liberali nu au primit nimic. La care consilierul judeţean PSD Dan Ioan Cuşnir i-a spus lui Ioan Bădeliţă că nu-l contrazice, dar a adăugat că ei, liberalii, ar trebui să nu mai perpetueze această stare de lucruri, dacă tot bat toba că-s altfel. Hai să fim serioşi: una e discursul public şi alta e împărţeala banilor. Partidele nu se bat pentru a ajunge la putere ca să împărată banii cu toată lumea, ci pentru a împărţi bani în interiorul grupului, în speranţa că vor rămîne cît mai mult la butoane. Asta este şi aşa va fi politica la noi în veacul vecilor, amin.

Articolul precedent
Articolul urmator
Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele