Unităţi aflate în subordinea CJ, bani cheltuiţi aiurea
Din raportul pe 2015 al Camerei de Conturi Suceava rezultă că unitățile subordonate Consiliului Județean Suceava au cheltuit nelegal 3 milioane de euro. Raportul de audit a fost prezentat în ședința deliberativului județean de consilierul liberal Sorina Barbu. Ea a calificat situația ca fiind „dezastruoasă”, îndeosebi la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava și la Școala Specială Bivolărie. Doamna Barbu a afirmat că la cele două instituții activitatea financiară a fost făcută „după ureche”, fără respectarea unor reguli elementare de control financiar intern și control financiar preventiv. Președintele PNL al Consiliului Județean, Gheorghe Fluture, a afirmat că nereguli serioase sînt semnalate de Camera de Conturi și în ceea ce privește achizițiile publice, ceea ce ar fi adus Centrul de recuperare și reabilitare psihiatrică de la Sasca în situația de a rămîne fără medicamente pentru bolnavi. Gheorghe Flutur a spus: „Este o situație excepțională, din cauza unor oameni care trebuie să plătească material și penal”. Fostul președinte PSD al Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, aflat la şedinţă în calitate de consilier a spus că dacă sînt semnalate nereguli, răspunderea este a ordonatorului de credite, și a solicitat să-i fie puse la dispoziție rapoartele Camerei de Conturi începînd din anul 2008 încoace.
Cererile tinerilor fermieri, respinse pe bandă rulantă
17 suceveni, fără forme legale de lucru