Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

USV, locul 144 din 354 de universităţi

17 octombrie 2019

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava ocupă locul 144 dintr-un total de 354 în topul celor mai bune instituții de învățămînt superior din Europa de Est și Asia Centrală. Clasamentul a fost realizat de QS University Rankings. În topul universităților din România USV ocupă locul 11. Topul QS University Rankings are la bază zece indicatori, după cum urmează: prestigiul academic internațional, reputaţia în rîndul angajatorilor, numărul de publicaţii raportat la numărul de cadre didactice, implicarea în rețele internaționale de cercetare, raportul dintre numărul de cadre didactice şi cel de studenţi, numărul de citări raportat la numărul de publicaţii, ponderea cadrelor didactice care deţin titlul de doctor, impactul instituției în mediul on-line, ponderea cadrelor didactice din străinătate și ponderea studenţilor străini. Într-un comunicat remis de universitatea suceveană se arată că este remarcabil faptul că USV se situează în Top 100 în ceea ce privește indicatorii de cercetare, mai exact pe poziția 97 la numărul de publicații indexate în SCOPUS raportat la numărul de cadre didactice și pe poziția 80 la numărul de citări raportat la numărul de publicații. Asta reflectă evoluția ascendentă deosebită a rezultatelor cercetării din USV și aprecierea acestora în comunitatea internațională. Pe de altă parte este înregistrat un rezultat scăzut în ceea ce privește raportul dintre numarul de cadre didatice și numărul de studenți-poziția 251+, indicator care afectează negativ toate universitățile publice românești prezente în top. Conform comunicatului USV, această situație demonstrează finanțarea publică relativ scăzută alocată universităților românești comparativ cu alte țări din regiune, fapt ce conduce la un număr mic de cadre didactice raportat la numărul de studenți. Comunicatul menționează că USV ocupă poziția 11 în România chiar dacă are cea mai mică finanțare publică dintre universitățile publice românești care au intrat în topul internațional.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele