Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

„Vorbirea din Moldova – Culegere de texte semispontane”, lansare la USV

16 aprilie 2019

Luni, 22 aprilie, de la ora 13.00, la Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava este programată lansarea cărţii „Vorbirea din Moldova – Culegere de texte semispontane”. Volumul este semnat de Cristina Bleorțu și Alina-Viorela Prelipceanu, iar lansarea va avea loc în prezența autoarelor. Lucrarea a apărut în 2018, la Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj-Napoca. Originară din comuna suceveană Dărmănești, Cristina Bleorțu a fost studentă a USV, iar acum activează ca asistent universitar doctor la Universitatea din Zürich. Printre altele, Cristina Bleorțu a publicat 11 volume în calitate de autor, editor şi coordonator, peste 30 de articole și peste 30 de recenzii. De asemenea, a tradus două cărţi şi 30 de articole de lingvistică. În 2017 a primit marele premiu la Gala Studenţilor Români din Străinătate. Alina-Viorela Prelipcean este asistent universitar doctor la Universitatea din Suceava, la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării. Alina Prelipcean este membră a Colectivului de hispanistică și are o bogată activitate ştiinţifică, cuprinzînd două volume în calitate de autor şi aproximativ 30 de articole, 10 recenzii, precum și numeroase participări la conferinţe naţionale şi internaţionale reprezentative. Cartea „Vorbirea din Moldova-Culegere de texte semispontane” va fi prezentată auditoriului de către profesorul universitar doctor Rodica Nagy, director al Şcolii Doctorale din cadrul USV. Evenimentul va fi moderat de lectorul universitar doctor Otilia Ignătescu.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele