Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Zona Metropolitană Suceava: Discuţii pentru proiecte cu finanţare de la Banca Mondială

21 decembrie 2018

Primarii din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Suceava” au stabilit, astăzi, cinci proiecte majore care vor fi promovate spre finanțare la Banca Mondială. Asta, după ce Banca Mondială a solicitat să-i fie transmise propuneri de proiecte de finanțare pe Zona Metropolitană Suceava în valoare de cel puțin 6,2 milioane de euro fiecare. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că cele cinci proiecte vizează construirea unei variante de ocolire a municipiului Suceava în vederea devierii traficului greu şi de tranzit, modernizarea drumului de legătură între comunele Udeşti, Vereşti, Dumbrăveni, Siminicea și Hănțeşti, modernizarea drumului de legătură între municipiul Suceava și comunele Moara, Drăgoieşti, Berchişeşti și Horodniceni, valorificarea monumentului istoric Curtea Domnească pentru circuitul turistic local, regional şi național, și extinderea şi modernizarea sistemului public de iluminat din Zona Metropolitană prin instalarea de corpuri de iluminat eficiente energetic. Ion Lungu a adăugat că astăzi s-a mai hotărît ca după Sărbătorile de Iarnă să fie reluate discuțiile pentru a identifica proiectele care să fie pregătite pentru finanțare. Din Zona Metropolitană Suceava fac parte 15 localități.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele