106.577 de pensii din județul Suceava au crescut. Creșterea medie este de 24%

Directorul executiv al Casei Județene de Pensii Suceava, Constantin Boliacu, a anunțat că  emiterea deciziilor de recalculare a pensiilor a fost finalizată cu succes în termenul stabilit. La nivelul Casei Județene de Pensii Suceava au fost recalculate 134.728 pensii. În urma recalculării, 106.577 pensii au crescut, iar 7.711 pensii au depășit cuantumul indemnizației sociale. Creșterea medie este de 24%. Numărul pensiilor care au rămas cu aceeași valoare este de 28.150. Deciziile întocmite de Casa de Pensii Suceava au fost înaintate către structurile județene ale Companiei Naționale ”Poșta Română” și urmează a fi distribuite în perioada 15-31 august 2024.

Domnul Boliacu a adăugat: ”Datorită volumului mare de muncă este posibil să apară neconcordanțe în deciziile de recalculare. De aceea, pentru a lămuri aceste aspecte, în cazul în care vor exista, invit pensionarii ce vor avea nelămuriri să se adreseze ghișeelor deschise în  acest sens de luni pînă joi, între orele  8.30-14.30. Casa de Pensii va  proceda la rectificarea  deciziei în cazul în aspectele sesizate sînt corecte”.

 

Exit mobile version