19 cupluri de aur din Vicovu de Sus au fost premiate la un eveniment găzduit de Casa de Cultură Laura în cadrul căruia s-au interpretat muzică bizantină, muzică religioasă românească și cîntece patriotice (Foto)

Pentru al treilea an consecutiv, Casa de Cultură Laura din orașul Vicovu de Sus a găzduit concertul de muzică religioasă ”La umbra Crucii Tale”. Evenimentul a debutat cu o slujbă de binecuvîntare oficiată de protopopul de Rădăuți, Ionel Constantin Maloș, după care au fost premiate cuplurile din localitate care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Primarul Vasile Iliuț a premiat 19 cupluri. Fiecare dintre sărbătoriți a primit cîte o diplomă, un buchet de flori și un plic cu suma de 500 de lei. Apoi, profesorul  Vasile Schipor, directorul Casei de Cultură, împreună cu Silvia Mleșniță și alte tinere artiste locale au interpretat cîteva pricesne. Grupul Pasaltic ”TRONOS” al Patriarhiei Române și părintele Mihail Bucă au interpretat muzică bizantină, muzică religioasă românească, dar și cîntece patriotice. Evenimentul a fost prezentat de Mihaela Bârsan, inițiatoarea proiectului ”10 pentru folclor” și a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Vicovu de Sus, la inițiativa primarului Vasile Iliuț.

Exit mobile version