200 de invitați, la sfințirea Complexului Muzeal ”Cazinoul Băilor” din Vatra Dornei. Lucrările de reabilitare a monumentului istoric nefuncțional de 35 de ani au început în aprilie 2019 și s-au încheiat luna aceasta. Ocrotitorul spiritual al complexului este Sfîntul Ierarh Varlaam

Complexul Muzeal ”Cazinoul Băilor” din Vatra Dornei, obiectiv sfințit astăzi, de Ziua Bucovinei, după ample lucrări de reabilitare îl are ca ocrotitor spiritual pe Sfîntul Ierarh Varlaam, mitropolit al Moldovei  în perioada 1632-1653. Slujba de sfințire a fost ținută de un sobor de preoți avîndu-l în frunte pe arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Înalt PreaSfinția Sa Calinic. Hrisovul de sfințire a fost citit de preotul Vasile Demciuc. În sala complexului muzeal s-au aflat peste 200 de invitați, printre care parlamentari, primari, consilieri locali și județeni, și oameni de afaceri. Din sală nu au lipsit președintele PNL al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, prefectul PNL, Alexandru Moldovan, președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, primarul și viceprimarul de Vatra  Dornei, liberalii Ilie Boncheș și Marius Rîpan, și primarul PNL al Sucevei, Ion Lungu.

În prezent, clădirea, care timp de 35 de ani nu a fost funcțională, degradîndu-se, se află în proprietatea  Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei.  Monumentul a fost construit în perioada Imperiului Austro-Ungar, pe vremea împăratului Franz Joseph, după proiectul arhitectului vienez Peter von Brang. Clădirea a fost construită între 1896 și 1898, și a fost inaugurată pe 10 iulie 1899. Afectată puternic în timpul celor două Războaie Mondiale, în anul 1926 și în 1960 s-au făcut intervenții minimale la imobil. În anul 1948 clădirea a fost naționalizată, iar în 1988 aceasta a fost dezafectată din cauza stării avansate de degradare. Lucrările de reabilitare a monumentului istoric s-au realizat cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional în perioada 15 aprilie 2019 – 15 noiembrie 2023. O contribuție financiară a avut și Consiliul Județean Suceava.

Exit mobile version