200 de persoane cu vîrste între 8 și 90 de ani, la centrul de prim ajutor organizat de pompieri în centrul Sucevei, în zilele de caniculă

Aproximativ 200 de suceveni au apelat la centrul de prim ajutor organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență în centrul municipiului Suceava. Cortul pompierilor a fost deschis între 13 și 17 iulie, perioadă în care Suceava a fost sub cod roșu de caniculă. Într-o intervenție telefonică la Radio Top, purtătorul de cuvînt al ISU, maiorul Alin Găleată, a declarat: ”Au fost aproximativ 200 de persoane cărora li s-a luat tensiunea arterială, bineînțeles, nu tuturor, au fost verificați parametrii medicali sau a fost vorba doar despre o simplă hidratare”.

Întrebat dacă, în general, la punctul de prim ajutor au fost oameni în vîrstă, domnul Găleată a afirmat: ”De obicei, da, 60-70 de ani, aceasta a fost media, am avut și de 90, dar am avut și copilași de 8-9 ani care au venit și s-au odihnit, s-au hidratat”.

Exit mobile version