Pe 31 octombrie, Aula Magna a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava a găzduit Conferința Națională „Avocatura contemporană. Un dialog între tradiție și inovație”. Evenimentul a fost organizat în parteneriat de Baroul Suceava și Facultatea de Drept și Științe Administrative (FDSA), sub egida Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR). Dezbaterea s-a bucurat de prezența ministrului Justiției, av. dr. Radu Marinescu, și a președintelui Academiei Române, acad. dr. Ioan-Aurel Pop.
Conferința a reunit peste 300 de profesioniști ai Dreptului: avocați, magistrați, cadre universitare de la cele mai prestigioase facultăți de Drept din țară, reprezentanți ai instituțiilor publice, studenți și tineri juriști.
Au luat cuvîntul av. Liviu Mihai, Decanul Baroului Suceava și vicepreședinte al UNBR, conf. univ. dr. av. Liana-Teodora Pascariu, decan al FDSA Suceava, prof. univ. dr. Mihai Dimian, rectorul USV, prof. univ. dr. av. Traian Briciu, președintele UNBR, acad. dr. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, av. dr. Radu Marinescu, ministrul Justiției, jud. Grațiela Milu, membru CSM, jud. Titiana Ilieș, președintele Curții de Apel Suceava, și Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava.
Temele abordate au fost: Identitatea avocatului în spațiul digital: între reglementare și încredere publică, Avocatura penală între tehnologie și drept – dedicată provocărilor tehnologice din sfera procesului penal și Drept civil între tradiția normei și inovația tehnologică – o reflecție asupra noilor tendințe doctrinare și jurisprudențiale generate de digitalizare.
