4 salvamontiști dorneni, oaspeții Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei, la Palatul Elisabeta

Militarii veterani și voluntarii Asociației Invictus România au marcat, la Palatul Elisabeta, încheierea celei de-a IX-a ediții a Ștafetei Veteranilor, iar printre participanții la eveniment s-au numărat și patru salvamontiști dorneni. Coordonatorul Serviciului Salvamont Vatra Dornei, Petru Ariciuc, a declarat, într-o intervenție telefonică la Radio Top, că a fost o scurtă ceremonie în care s-au acordat diplome. El a precizat că, luna trecută, salvamontiștii dorneni au însoțit Ștafeta Invictus timp de trei zile pe traseul roșu: Suceava-Cîmpulung, Cîmpulung-Vatra Dornei și Vatra Dornei-Bistrița. Petru Ariciuc a arătat că au primit diplome persoanele care au avut un aport în buna organizare a Ștafetei. Totodată, el a afirmat: „Ștafeta Veteranilor Invictus este un eveniment foarte frumos și cu amploare la nivel național. Mai sînt cîteva competiții Invictus în care sînt implicați civili, voluntari, veterani din teatrele de operațiuni și diferite asociații. Toate au loc sub patronajul Casei Regale”. La scurta ceremonie de la Palatul Elisabeta, alături de militarii veterani și voluntarii Asociației Invictus au fost prezenți Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și Alteța Sa Regală Principele Radu.

Exit mobile version