
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a marcat, astăzi, împlinirea a 535 de ani de existență a Mănăstirii Sf. Ilie, din comuna suceveană Șcheia, ctitorie a lui Ștefan cel Mare. Începând cu ora 8.00 s-a citit Acatistul Mîntuitorului, după care a urmat Slujba Sfintei Liturghii și parastasul pentru ctitori, oficiate de un sobor de preoți în frunte cu protosinghelul Elisei, starețul Mănăstirii ”Sf. Ilie”. Preotul Gabriel Herea a făcut o expunere asupra istoriei acestui edificiu. Printre credincioșii veniți la mănăstire în număr mare între care unii îmbrăcați în costume populare s-au aflat primarul comunei Șcheia, Vasile Andriciuc, administratorul public al județului, Irina Vasilciuc, consilierul local Alin Rusu, administratorul public al comunei Șcheia, Gheorghe Cotin, și directorul adjunct al Muzeului Național al Bucovinei, Ion Mareș, cel care s-a ocupat de descărcarea arheologică a monumentului istoric.
Starețul Mănăstirii ”Sf. Ilie”, protosinghelul Elisei, a transmis rugăciuni către Sfîntul Ștefan și către Dumnezeu să ajute ca această mănăstire să dăinuiească iar oamenii să fie apărați de rele. A spus părintele: ”Îl rugăm pe Ștefan, ca pe cel care odinioară a apărat cu sabia țara aceasta, îl rugăm ca astăzi și de astăzi înainte și pentru totdeauna să ne apere pe noi de acolo de sus din Ceruri cu sabia, cu puterea rugăciunilor sale și să ajute acestui loc pe care el l-a dorit mănăstire și lăcaș de închinăciune. Să ajute cu rugăciunile lui și tuturor celorlalte sfinte lăcașuri zidite și ctitorite de el și să ajute Sfîntul Ștefan nouă tuturor celor care mai avem de luptat cu această viață pămîntească în căutarea dobîndirii vieții veșnice. Dumnezeu să înmulțească anii. Dacă au trecut 535 de ani și lucrurile se arată în fața ochilor noștri așa cum le vedem, cerem ca bunătatea lui Dumnezeu să prelungească șirul acestor ani și totodată dorim ca și noi să avem ani plini de sănătate, de bucurie duhovnicească, în așa fel încît va fi să mai viețuim pe acest pămînt să ne putem bucura de acest loc și să simțim că duhul de altă dată se face prezent în tot ceea ce înseamnă prezentul acesta de are noi ne străduim ca să trăim așa cum se cuvine închinîndu-l înaintea Dumnezeu”.
Primarul Vasile Andriciuc a arătat că Mănăstirea ”Sf. Ilie” a fost restaurată cu fonduri europene și că i s-a dat viață pentru încă 535 de ani. Acesta a spus: ”535 de ani au trecut de cînd în care în această sfîntă mănăstire au slujit ierarhi, au slujit oameni și s-au rugat la Dumnezeu pentru dăinuirea noastră ca popor. Înălțătoare au fost cuvintele ierarhilor, înălțătoare a fost slujba de astăzi. Cuvîntul de învățătură a fost un îndemn pentru noi. Ideea restaurării Mănăstirii <Sf. Ilie> a venit de la noi din sat, de la Cosmin Păstrăv, care la oficierea cununiei părintele Iustin Pîrvu i-a dat ca un canon <Cosmine, dă jos funinginea și o să vedeți voi ce o să fie sub funingine>. Ceea ce s-a și întîmplat. S-a întîmplat cu ajutorul lui Dumnezeu, cu ajutorul gospodarilor din Sfîntu Ilie să inițiem un proiect și într-un timp record pentru noi de doar șapte ani am reușit să scoatem la lumină această sfîntă mănăstire ctitorită de Sfîntul nostru Ștefan cel Mare. El a făcut-o în șase luni. Pentru că s-au scos în evidență toți înaintașii noștri aș vrea să relatez cu toată sinceritatea un moment care pe mine m-a mișcat, în primul rînd ca creștin, iar în al doilea rînd ca om care are garanția că în această mănăstire Lumina Sfîntă nu se va stinge niciodată. La sfînta împărtășanie a venit la un moment dat un copilaș de trei ani și jumătate. Știți cine era copilul? Era copilul lui Cosmin Păstrăv. De aceea, dragi credincioși, credința noastră nu va muri niciodată, Lumina Sfîntă nu se va stinge niciodată, pentru că vlăstarele care cresc în fața noastră vor continua. Avem încredere în Dumnezeu și sîntem obligați să ducem mai departe tot ce au pus la temelie Ștefan cel Mare și toți părinții care au fost și avem obligația creștinească de a ne ruga pentru ca și copiii noștri să ducă mai departe moștenirea. Dacă 535 de ani sărbătorim astăzi, fiți siguri că copii copiilor noștri vor sărbători 1070 de ani”.
