
Aproximativ 700 de persoane au fost prezente în această după-amiază la Prestige Plaza, pentru a marca 60 de ani de la înființarea actualului Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Au fost prezenți medici de azi și de ieri, colaboratori ai spitalului mai vechi sau mai noi, dar și reprezentanți ai unor instituții publice.
Managerul unității medicale, Larisa Blanari, a spus: ”Împlinim 60 de ani cu recunoștință față de pacienți și de toți profesioniștii care au construit, zi de zi, încrederea în spitalul nostru. Privim înainte cu aceeași energie: servicii sigure, echipe bine pregătite și proiecte care aduc medicina mai aproape de oameni”. Doamna Blanari a subliniat că tot ceea ce se face în spital nu ar fi posibil fără ajutorul lui Dumnezeu și fără un suport real și consistent de la Consiliul Județean.
A declarat doamna Blanari: ”Spitalul Clinic Județean de Urgență <Sf. Ioan cel Nou> Suceava funcționează datorită unei echipe. O parte din echipă se află astăzi aici, în această sală, echipă care colaborează zi de zi. Vreau să mulțumesc și să salut prezența oficialităților care ne onorează astăzi, la ceas aniversar, și care au acordat atenția cuvenită acestui eveniment. Dacă misiunea medicilor, a personalului medical și a persanalului auxiliar este aceea de a salva vieți și totodată de a da calitate vieții, misiunea mea este aceea ca această echipă să funcționeze foarte bine. Însă, nimic din tot ceea ce facem nu ar fi posibil fără ajutorul lui Dumnezeu și apoi fără un suport real și consistent așa cum este cel al Consiliului Județean Suceava, reprezentat astăzi de domnul Cezar Ioja, administratorul public la județului, suport de care noi toți avem nevoie pentru a ne dezvolta în continuare. Vreau să transmis mulțumiri Universității <Ștefan cel Mare> Suceava pentru colaborarea de succes pe care o avem și să-i asigur de întreaga noastră disponibilitate. Îi avem prezenți, astăzi, alături de noi și pe o parte a foștilor colegi pentru care avem pregătite diplome de recunoștință, pe care le va înmâna directorul medical, domnul doctor Gavrilovici, celor care astăzi sînt la vîrsta pensionării și care au întreaga noastră recunoștință. Le mulțumim din suflet. Mai este de spus că empatia trebuie să facă parte din fișa postului fiecărui angajat al Spitalului Clinic Județean. Mulțumiri și Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților pentru suportul necondiționat și atât de important”.
Maestrul Mihai Pânzaru-PIM a avut o expoziție de portrete ale unor medici, iar medicul Mihai Ardeleanu a lansat volumul ”Spitalul ”Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava – scurtă istorie”.
