Opt biciclete care figurau ca furate din Germania, în valoare de aproximativ 75.000 de lei, au fost descoperite de polițiștii de frontieră suceveni în Punctul de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus. S-a întîmplat în noaptea de luni spre marți.
Bicicletele se aflau într-un microbuz condus de un ucrainean care se afla pe sensul de ieșire din România, cu intenția de a le duce în țara de origine. Conform unui comunicat al Poliției de Frontieră ”existând suspiciuni cu privire la situația juridică a acestora, colegii noștri, în cooperare cu inspectori vamali ai Biroului Vamal Vicovu de Sus, au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare. Cu această ocazie au constatat că bicicletele sunt semnalate ca furate de către autoritățile din Germania”.
Ucraineanul este cercetat penal pentru tăinuire, în cadrul unui dosar penal deschis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
