8 suceveni, la mitingul profesorilor de la Cotroceni. Profesorii au fost primiți la discuții de un consilier al președintelui, însă de cel care se ocupă de asistența socială

Peste 500 de persoane au participat miercuri, 25 februarie, la mitingul organizat la Palatul Cotroceni, acțiune menită să readucă în atenția autorităților nemulțumirile din sistemul de învățămînt, în special în ceea ce privește aplicarea Ordonanței 141. Potrivit porofesorului Traian Pădureț, liderul Pro Educația Suceava, din județul nostru au fost prezenți aproximativ opt-nouă reprezentanți sindicali. A precizat acesta, în cadrul unei intervenții telefonice la Radio Top: ”De la noi, de la ProEducația, am fost patru persoane. De la domnul Giani Leonte, de la Alianța Sindicatelor din Învățămînt Suceava, vreo patru-cinci erau”.

Profesorii prezenți la miting au fost primiți la discuții de un consilier al președintelui, însă de cel care se ocupă de asistența socială.

A mai spus domnul Pădureț la Radio Top: ”Mitingul a fost aprobat pentru circa 500 de persoane. Eu zic că au fost peste 500. N-a fost nici un fel de incident. A fost foarte bine organizat. Au participat toate cele trei federații, cele două din preuniversitar și Alma Mater din universitar. (…) De data asta chiar i-am văzut în număr destul de mare și pe cei din universitar. Și au participat și de la Asociația Națională a Studenților”.

Reprezentanți ai manifestațiilor au fost invitați la discuții la Administrația Prezidențială. A declarat Traian Pădureț: ”Au discutat cu un consilier al președintelui Nicușor Dan, un consilier care se ocupă de asistență socială, și există promisiunea că în scurt timp vor fi invitați la discuții. De fapt, acest miting a fost pentru a-i reaminti președintelui că în septembrie 2025 a promis o discuție privind impactul aplicării Ordonanței 141, ceea ce nu s-a întîmplat”.

După vacanța de schi, sindicatele vor finaliza referendumul privind neparticiparea la simulări sau declanșarea grevei în timpul acestora. A adăugat Traian Pădureț: ”Totul depinde de răspunsul colegilor la acel referendum privind simularea”.

 

Exit mobile version