80.000 de schiori, la pîrtia de la Cîmpulung

Pîrtia din Masivul Rarău rămîne funcțională, pentru că vremea o permite și pentru că au fost numeroase solicitări în acest sens. Inițial se anunțase că sezonul de schi se va încheia pe 3 aprilie la Cîmpulung Moldovenesc. Într-o intervenție telefonică la Radio Top, primarul de Cîmpulung, Mihăiță Negură, a declarat: „Temperaturile au fost cu minus și a nins în nopțile de la sfîrșitul săptămînii trecute. Astfel, s-a așezat un strat consistent de zăpadă proaspătă, iar pîrtia arată excelent. Administratorii pîrtiei au primit telefoane și mesaje pentru a nu închide încă sezonul de schi”. Primarul a adăugat că pe pîrtia de pe Rarău, în actualul sezon au fost peste 80.000 de schiori și că de cîștigat a avut și sectorul ospitalității HoReCa. Mihăiță Negură a afirmat: „Faptul că au fost cîteva zeci de mii de schiori este un lucru extraordinar, care s-a văzut și în susținerea sistemului HoReCa. Hotelurile și pensiunile din Cîmpulung și din împrejurimi au funcționat la capacitate maximă. De succes s-au bucurat și magazinele și cafenelele. Cel mai important este că am avut și o rată scăzută de infectare cu COVID. N-am avut astă iarnă incidență de peste 3 la mia de locuitori, astfel încît să fie impuse anumite restricții de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava”. În prezent, la Cîmpulung, rata de infectare este de 0,90.

Exit mobile version