Adăpostul pentru cîinii fără stăpîn de la Siret a fost extins. Adăpostul este administrat de ONG-ul specializat „Arca Lui Oscar”, reprezentat de Astrid Haviar

Primăria Siret a anunțat că la adăpostul pentru cîinii fără stăpîn s-a extins capacitatea de cazare prin suplimentarea cuștilor. Asta, după ce s-a constatat o creștere a numărului patrupedelor. Conform sursei citate, există contracte de colaborare încheiate cu doctori veterinari, iar activitatea adăpostului este monitorizată permanent de Direcția Sanitar Veterinară Suceava și Compartimentul Poliția Animalelor din IJP. Primăria Siret își propune să aloce în continuare fonduri pentru sterilizarea și microciparea cîinilor, și pentru derularea în bune condiții a activității de gestionare a lor, dar și pentru acoperirea cheltuielilor de administrare. Adăpostul din Siret se află în proprietatea Primăriei și funcționează de peste doi ani, fiind administrat de ONG-ul specializat „Arca Lui Oscar”, reprezentat de Astrid Haviar.

 

Exit mobile version