
Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava beneficiază, începînd de astăzi, de cel mai avansat sistem de aterizare instrumentală, ILS CAT III. Însă, acesta mai trebuie și autorizat, procedură care durează cam două luni. Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, a declarat că în cursul zilei de 16 decembrie ”au fost calibrate echipamentele instalate recent pe aeroport, iar din punct de vedere tehnic noul sistem corespunde categoriei CAT III, sistem care permite aterizarea aeronavelor și în condiții de vizibilitate foarte redusă”.
Domnul Șoldan a declarat: ”A durat mai mult până când echipamentul a ajuns la Suceava, a fost instalat, iar ieri, până seara târziu, au fost efectuate zborurile de calibrare. Datele rezultate au fost transmise către ROMATSA, iar de acum urmează procedura legală de autorizare, care poate dura până la două luni. Mai exact, până în momentul în care noile condiții de aterizare de pe Aeroportul Internațional <Ștefan cel Mare> Suceava vor fi publicate oficial în documentele de navigație aeriană, Aeronautical Information Publication (AIP), documentul oficial la care au acces piloții și companiile aeriene”.
Aeroportul se află în subordinea Consiliului Județean.
