Astăzi, Excelența Sa Manoj Kumar Mohapatra, ambasadorul Indiei în România, a fost prezent la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, însoțit de prefectul județului Suceava, Traian Andronachi.
Conform Prefecturii, vizita a inclus o întrevedere oficială cu rectorul universității, Mihai Dimian, în cadrul căreia au fost discutate direcții concrete de dezvoltare a cooperării academice dintre România și India, cu accent pe mobilități universitare, promovarea programelor educaționale și inițiative cu potențial real de plusvaloare pentru județul Suceava.
Prefectura a mai transmis: ”A fost exprimată, totodată, intenția de a sprijini acordarea a zece burse de mobilitate pentru studenți și cadre didactice. În dialogul purtat cu prefectul județului au fost abordate teme privind rolul administrației în susținerea parteneriatelor internaționale și în facilitarea colaborărilor care pot genera impact concret pentru comunitatea locală, într-o abordare pragmatică și orientată spre rezultate.
Momentul cu cea mai mare rezonanță pentru mediul universitar l-a constituit participarea Excelenței Sale, în calitate de invitat-surpriză pentru studenți, la dezbaterea organizată de Facultatea de Drept și Știinte Administrative Suceava pe tema <Administrația publică în era schimbării>, activitate programată anterior de prefectul județului, la invitația studenților”.
