Amplu exercițiu internațional de protecție civilă. Convoaie de intervenție și sute de salvatori, în Suceava. DSU: ”Nu vă alarmați”

Sute de salvatori și echipaje de intervenție din mai multe țări vor fi prezente în județul Suceava, în perioada 29 septembrie – 2 octombrie, pentru un amplu exercițiu internațional de protecție civilă. DSU anunță că exercițiul ”CROSSFLOOD Full-Scale Exercise” va simula situații complexe generate de inundații severe în bazinele Prut și Siret.

Scenariul include și incidente cu substanțe periculoase, precum și prezența unor elemente de muniție neexplodată. Vor fi organizate misiuni de salvare din apă cu bărci, intervenții cu pompe de mare capacitate, operațiuni de decontaminare și misiuni de deminare.

La exercițiu vor participa aproximativ 400 de persoane din România, Austria, statele baltice, Cehia, Estonia, Franța și Ucraina, alături de experți ai Uniunii Europene și ONU.

Acțiunile se vor desfășura în zone din municipiile Suceava și Siret, precum și la lacurile Rogojești, Bucecea, Lipoveni și pe rîul Hârtop. În aceste zile, sucevenii vor putea vedea mai multe autospeciale, echipamente de urgență și convoaie internaționale de intervenție.

DSU subliniază că este vorba strict despre un exercițiu și le transmite oamenilor să nu se alarmeze ”la vederea convoaielor internaționale de intervenție” și să evite distribuirea informațiilor neoficiale.

Exercițiul face parte din proiectul european ”CROSSFLOOD”, coordonat de Departamentul pentru Situații de Urgență și finanțat de Comisia Europeană.

 

Exit mobile version