Analistul economic Daniel Apostol, despre problemele din sistemul energetic: Nu ne-am gîndit din timp că stocarea de energie este o chestiune strategică, nu un moft

Analistul economic Daniel Apostol a declarat la Radio Top că actualele probleme din sistemul energetic sînt legate și de lipsa unor capacități suficiente de stocare a energiei. El a explicat că în perioadele cu temperaturi ridicate consumul depășește producția internă, iar România este nevoită să apeleze la importuri.

A spus Daniel Apostol: ”Sigur, sînt niște condiții climatice total nefavorabile. Seceta, care a avut și are consecințe nefaste în sistemul energetic, pentru că noi avem o dependență semnificativă de hidro și, iată, și de nuclear”.

Analistul economic a precizat că în dimineața zilei de 12 august s-a luat decizia pentru închiderea reactorului 2 de la Cernavodă, în condițiile în care consumul de energie a depășit 8.000 de megawațioră. A adăugat acesta: ”Problema este că un astfel de consum de 8.000 MW, de 7.000 MW, nu este acoperit din producția internă. Din motive, iată, obiective. Pentru că nu stabilim noi starea vremii”.

În aceste condiții, echilibrarea sistemului se face prin importuri, însă energia cumpărată în momentele de vîrf este mai scumpă. A explicat domnul Apostol: ”Una este să cumperi un produs, o marfă din timp, în avans, cu un preț negociat, și alta este să o cumperi zilnic, în momentul în care dai din colț în colț că ai nevoie de ea. Prețul spot, prețul la zi al energiei este un preț speculativ”.

În opinia sa, una dintre problemele la care România trebuie să găsească o soluție este stocarea energiei. A afimat analistul: ”Se ajunge la chestiunea cu stocarea și la vremurile pe care le trăim, pentru că iată că nu ne-am gîndit din timp că stocarea de energie este o chestiune strategică, nu un moft”.

El a explicat că România produce multă energie fotovoltaică în timpul zilei, atunci cînd consumul nu este la nivelul maxim, iar surplusul este exportat la prețuri mici. Seara, cînd consumul crește, energia trebuie cumpărată din exterior la prețuri mai mari.

Referitor la schimbarea programului Casa Verde, astfel încît sprijinul să fie orientat și către bateriile de stocare, analistul economic a declarat: ”Cei care doresc să-și monteze în continuare fotovoltaice acasă trebuie încurajați, nu trebuie descurajați, dar trebuie încurajați să apeleze la un sistem închis, la un sistem complet, adică nu doar panouri de producție, ci și bateria de stocare”.

Daniel Apostol este expert în politici publice, prim-vicepreședinte ASPES. De asemenea, este director editoral la <Economistul> și editorialist la profit.ro și jurnalul.ro. Analistul economic scrie și pentru New Money, site-ul care ține de revista cu același nume și care a fost lansată odată cu Money Channel.

Exit mobile version